Indrazneste!
- Dec
- 04
- Posted by admin
- Posted in Consultanta, Diverse
Se spune ca primul pas este cel mai dificil; ca, odata pornit, drumul merge de la sine. Personal, nu sunt total de acord cu asta si o sa-ti spun imediat si de ce. Am intalnit oameni ce se aruncau “cu capul inainte” la tot felul de propuneri, unele fara nici un fel de sens si pe care, oricine ar fi facut o minima analiza, le-ar fi vazut asa cum erau de fapt, riscante si fara rost.
Vreau sa te intreb ceva:
Ce intelegi tu prin teama?
Pana te gandesti, iti spun despre mine cateva lucruri si iti dau un exemplu concret.
Americanii “definesc” frica = fear, asa:
F= False
E= Expectations
A= Appearing
R= Real
Asteptari false ce par reale?! False, ce par! Nu adevarate si existente! Or avea dreptate?
Eu nu credeam ca voi putea vreodata vorbi in public. Ma paraliza frica asta. Desi acum pare greu de crezut (pentru cei care ma cunosc), prima data cand am urcat pe o scena a fost anul acesta in mai. Pana atunci aveam experienta vorbitului catre grupuri mici si de regula pe care le cunosteam sau despre care ma documentam inainte. La inceputul anului, am primit o invitatie de la niste oameni pe care mi am dorit apoi sa-i cunosc. Am mers la o conferinta organizata de 4CAREER si am decis sa fac si eu una. Atunci, pe loc, am mers si am vorbit cu unul dintre partenerii companiei mentionate si i-am propus sa facem aceasta conferinta si la Ploiesti. Vreau sa le multumesc, pentru ca, fara ei, teama mea ar fi existat poate si acum. Ce a urmat poti vedea aici.
Poate parea un exemplu stupid, dar mie, anularea fricii si actiunea, mi-au schimbat viata. Am cunoscut oameni noi, am facut evenimente memorabile si am pornit pe un drum de care ma temeam si pe care acum alerg razand. Nu e suficient doar primul pas, vine al doilea, al treilea si uneori dorinta de a renunta. Te tin pe linie motivatia si focul din tine.
Tu stii cel mai bine de ce iti este frica. Tu stii ce te motiveaza sa incepi sau nu o afacere, sa schimbi sau sa pastrezi locul de munca, sa te ridici si sa alergi sau sa ramai acolo unde esti acum.
Cu cat analizezi mai mult (fara actiune), cu atat apar mai multe presupuneri, frici. Unul dintre modurile cele mai bune a scapa de frica de ceva este sa o infrunti la un nivel micro. Cum sa faci asta? Pai, in exemplul de mai sus, eu am testat reactia mea la vorbitul in fata unor grupuri mai mici de oameni si, la momentul potrivit, am decis sa cresc adrenalina, crescand si grupul din fata scenei.
Asa au inceput multi si partea de business, la un nivel micro, si, fara prea multe analize, au realizat la un moment dat ca sunt deja in liga mare. Curajul, insotit de actiune, anuleaza frica.
Si, ca sa vorbim de actiune concreta, te rog sa ma intrebi la office@think-business.ro orice tine de frica ta de a incepe o afacere si, daca nu voi sti raspunsul, o sa fac in asa fel incat tu sa primesti de la cineva care a trecut prin aceeasi situatie raspunsul sau.
Sa ne auzim cu bine.
Categorii
Caută o afacere:
Citește articolele noastre de pe:
Like us?
Păreri despre noi:
Primele cuvinte care îmi vin în cap sunt ca acest workshop m-a impresionat…multitudinea de informaţii, majoritea îmi erau necunoscute, lucru care m-a bucurat mult. În urma tuturor informaţiilor primite eu, una ştiu ce am de făcut în continuare. Concluzia este ca mi-a plăcut foarte mult şi vă urez mult succes în continuare! Sunteţi o echipă de nota 10!Mirela Mehedinţu - Participanta workshop "Angajat sau Antreprenor- Cum sa iei decizia in mod corect?" - Bucureşti
Thank you. Great team, great project, great work. Julian and his team are amaizingDarilha Silva![]()
Este important sa realizezi ca ai nevoie de ajutor pentru a crea o afacere de succes! Primul pas a fost facut. Am sunat, am achitat, am stabilit prima sedinta! Poate ca ma asteptam la altceva… o persoana dezinteresata, care sa dea cateva solutii , sa dea sfaturi doar cand stabilim sedintele. Credeam ca va rade de ceea ce vreau sa fac si ma va descuraja, pentru ca nu exista o piata mare de desfacere. In schimb am gasit un om care ma incurajeaza, imi simplifica lucrurile si pasii pe care ii am de …Iulia BuciuManagerPeruci Shop
Cel mai nonconformist, acid dar extrem de talentat consultant (de start-up si nu numai) cu care am lucrat. Felicitari si multumesc Iulian!Luca IonascuGreen&Clean
L-am cunoscut pe Iulian ca participant la unul dintre cursurile mele de vanzari si negociere. M-a surprins sa-l vad atat de preocupat sa invete despre un domeniu in care el lucrase deja. Nu doar ca invata, fiecare informatie noua, fiecare activitate, le traia cu bucurie si se gandea imediat cum le poate folosi si chiar le folosea. Venea la urmatorul modul cu o multime de exemple si intelegeri din ceea ce aplica in munca sa. Cand faci ceva cu atata bucurie este imposibil sa nu te dezvolti si sa …Zoia ZarnescuSenior Trainer BootCamp
Multumim Iulian si Think Business pt ajutorul acordat in proiectul nostru social umanitar desfasurat in 2012-iunie-decembrie – ‘”Ajuta-le sa zambeasca!”, in beneficiul copiilor cu nevoi speciale de la Sc gimnaziala speciala nr.2 Ploiesti. Iti multumim pentru ca ne tii la curent cu evenimente din comunitatea prahoveana, pe care in acest an dorim sa o sprijinim si prin intermediul unei alte organizatii locale.Cristina TudorAsociatia Hope Business Suport
Am colaborat excelent cu Iulian pentru consultanta in vederea inregistrarii formei juridice potrivite pentru planurile mele de business. Am apreciat flexibilitatea, promptitudinea, raspunsurile clare si in functie de cand era necesar, detaliate si mai ales o atitudine tonica si profesionista ce a facut tot procesul mai simplu si mai agreabil. Recomand cu caldura serviciile Think-Business. Anca GhineaAnca Ghinea PFA
Iulian Serban este foarte bun în organizarea de evenimente si va ofera intotdeauna o mana atunci cand va aflati in nevoie. Am avut onoarea sa particip alaturi de Think Business, compania sa, in cateva evenimente pe teme de antreprenoriat si motivare in cariera si nu pot decat sa il recomand cu incredere.Gabriel Chicioreanu, Presedinte4CAREER
Continuati si pe viitor la fel, deoarece faceti o treaba foarte buna. Multumesc pentru informatiile furnizate si pentru timpul acordat.Maria Negulescu
Am participat pentru a doua oara la un eveniment de acest gen si nu regret nici macar o clipa, fiindca am avut ocazia sa cunosc oameni interesanti, cu povesti inedite, oameni deschisi dialogului si relationarii. Din astfel de experiente poti avea numai de castigat, de aceea nu voi ezita sa particip din nou la evenimente similare.Raluca Ene, Participanta workshop - ''Pașii către afacerea ta''
Comentarii recente
- Viorel on Dizolvarea si radierea unei firme
- Robert Nicolae on FIRMA DE PEISAGISTICA
- Iulian on AFACERE DE IMPRIMAT TRICOURI
- vlad rotundu on AFACERE CU PRODUSE DE COFETARIE – PATISERIE
- Daniela on AFACERE CU PRODUSE DE COFETARIE – PATISERIE
Multilingual Website






