Despre fondator

Bun găsit!

Eu sunt Iulian Șerban și, acum mai bine de 4 ani, am pornit un demers on-line cu simplul scop de a pune la un loc câteva informații utile pentru un prieten plecat în străinătate și care avea nevoie să știe ce și cum să facă pentru a-și ține compania din România în zona legală, deși nu avea activitate la acel moment.

Așa a apărut acest blog, pe care oamenii l-au citit, comentat, criticat, crescut.

Pentru că lucrurile au evoluat și cerințele au crescut, din februarie 2012 a apărut www.think-business.ro, care acum crește împreună cu proiectele pe care le realizam, fiind locul in care asistam oamenii în drumul lor de la idee, la afacerea pe care au visat-o întotdeauna.

Cine sunt eu și de ce să citești acest blog?

Sunt un om normal cu visuri excepționale, ce gândește și acționează în fiecare zi pentru a le transpune în realitate. Experiența mea cuprinde studii juridice, cursuri de vanzari, managementdezvoltare, comunicare si negociere, lucrând pentru mai bine de 6 ani pentru companii și clienți persoane fizice, atât în Romania, cât și in străinătate.  

Am decis să mă implic activ în dezvoltarea personală și antreprenorială, în primul rând a mea.

  • Sunt trainer acreditat ANC (CNFPA) și formator de formatori.
  • Din Noiembrie 2012 sunt membru fondator al Grupului de Iniţiativă JCI Prahova.
  • Președinte pentru 2014 al Asociației JCI Prahova
  • Director Politica Economică 2015  – JCI România
  • Mi-a plăcut mult să fiu mentor în programul Antreprenor 2.0
  • M-am bucurat mult să cunosc oameni și afaceri noi ca trainer pentru modulul avansat de inițierea afacerii în programul Tineri Antreprenori de Succes.

Poți să citești articolele scrise pentru Business24 și Plandeafacere.ro

Îmi place să alerg și am pus aici câteva gânduri despre primul ultramaraton terminat în 2015, o cursă de 100 de km.

În fiecare zi îmi place să inovez, să gândesc și să acționez pentru a crește afacerea fiecărui client ce își doreste să facă o schimbare.

Apariții în presă:

- Tineri antreprenori de succes - interviu  

- Incomodph.ro – interviu

Viața așa cum e – Alpha TV – 14/12/2012 – Partea 1

Viața așa cum e – Alpha TV – 14/12/2012 – Partea 2

Audiență regională – Valea Prahovei TV  – 17/01/2013  – Partea 1

Audientă regională – Valea Prahovei TV  – 17/01/2013  – Partea 2

Generația lui John – Prahova TV – 24/01/2013

Generația lui John – Prahova TV – 06/02/2013

Dialog 100% – Wyl TV – 15/04/2014

Neconventional Ploiesti TV – 09/06/2014 – Prima parte

Neconventional Ploiesti TV – 09/06/2014 – A doua parte

Time Alert Ploiesti TV  – 01/09/2014

Time Alert Ploiesti TV  – 03/10/2014

Despre Sănătate, viață și bani – Wyl TV – 28/10/2014

Time Alert Ploiesti TV – 02/11/2014 – Prima parte

Time Alert Ploiesti TV – 02/11/2014 – Partea a doua

Neconventional Ploiesti TV – 23/12/2014 – Prima parte

Neconventional Ploiesti TV – 23/12/2014 – A doua parte

Time Alert Ploiesti TV  – 01/04/2015

Îmi place să cred că prin acțiune, gândurile noastre devin fapte ce schimba destine și ne ajuta să țintim către potențialul imens ce se află în fiecare dintre noi.

Dacă doresti să lucrezi cu noi într-un proiect, idee de afaceri sau să organizăm împreună un curs, training sau eveniment, te rog să ma contactezi la: tel 0732.232.871/0734.392.319; e-mail: office@think-business.ro

sau folosind formularul de mai jos

 

6 Responses so far.

  1. […] va fi susţinut de Iulian Sîrbu, consilier în carieră certificat GCDF şi Iulian Şerban consultant […]

  2. […] aflat de un nou workshop sustinut in Ploiesti pe 27 Iulie de catre prietenii de la Think-Business (Iulian Serban) si Consiliere in Cariera (Iulian Sirbu): “Angajat sau Antreprenor – Cum sa iei decizia in mod […]

  3. […] Iulian Şerban – consultant business, trainer acreditat ANC (CNFPA). […]

  4. […] meu este Iulian Șerban și îți mulțumesc că acorzi timp citirii acestor […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Contact Form Powered By : XYZScripts.com